Vă ofer un mărțișor!

Este prima dată, de când s-a născut Vasi, când petrecem acasă sosirea primăverii. Până acum eram mereu internați, din diverse pricini.

Îi mulțumim din suflet Bunului Dumnezeu că ne-a ținut acasă unde-am petrecut frumos, în familie și nădăjduim ca și de ziua mamei, să fim împreună cu toții, căci și de 08 Martie tot prin spitale-am fost în anii trecuți😔.

Este un sentiment atât de ciudat să nu ai siguranța de-a sta mai mult acasă încât e greu să vi-l descriu. La orice stare de rău de-a lui Vasi (fie secreții mai multe, fie rozeta gastrostomei îndepărtată de abdomen fără motiv, fie constipație prelungită în ciuda tratamentului zilnic împotriva ei, fie neeliminarea suficientă a urinei etc) ne gândim că se poate agrava și-ajungem la spital. Este o teamă pe care n-o putem controla chiar dacă știm că nu depinde de noi schimbarea/îmbunătățirea situației. Mai grav este că teama aceasta o simte și Irinuca, o afectează mai mult decât conștientizăm noi și iar nu putem schimba asta. Vorbesc cu ea cât pot de mult, îi explic, însă a fost martoră la atâtea plecări la spital încât emoțiile ei i se declanșează necontrolat, ca și nouă. Tot rugăciunea rămâne unica mea salvare în a păstra această familie unită.

Să ne dea putere Dumnezeu să ne ducem crucea cât mai demn cu putință!🙏🏻🙏🏻🙏🏻