Internarea din 03.01.22 a durat mai mult decât speram: au fost 3 săptamâni urâte, timp în care Vasi a fost cobaiul doctorilor, punându-i mereu în dificultate. De data asta chiar n-a fost vina lui: virușii care circulă liber prin saloane, cateterul infectat, septicemia cauzată de acesta, tratamentul necorespunzător, testarea antibioticelor pe el l-au îmbolnăvit mult mai rău decât era și i-au prelungit șederea în spital, încetinindu-i recuperarea.
Slava Domnului că Vasi este puternic și și-a revenit!
E foarte trist însă că alți copii mor din cauza septicemiei și nimeni nu se consideră vinovat! Spitalul a ajuns mai mult infecție decât sănătate!🥲
Slavă Domnului că există medici ca Dnul Dr Stanciu care a fost un înger trimis de Domnul să-i spună Dnei Dr că febra repetată a lui Vasi poate avea cauza în cateterul infectat (cum s-a dovedit ulterior, după ce i l-a scos). Dar până am reușit să-l aduc pe Dnul Dr la Vasi, să aflu de procedurile interne și de faptul că nu poți cere consultul altui pediatru (fie acesta chiar și pediatrul de bază al pacientului) fiind deja la un pediatru pe secție, să cer acordul Dnei Dr, a fost nevoie de câteva zile, timp în care lui Vasi îi era foarte rău. Singurul lucru bun care s-a întâmplat în această internare a fost că a început să mănânce, din nou, pe gură. Altfel, Vasi nu mai era vesel, nu vroia să mai vorbească pe limba lui nici măcar cu tati, era destul de indiferent la tot ce i se întâmpla. Era conștient, din fericire, deși a avut și o convulsie pe fond febril chiar de Sf Ioan, vineri seara😔. Convulsia putea fi evitată dacă i se administra la timp Desitin, însă, în momentele acestea critice, degeaba ești în spital, iresponsabilitatea cadrelor medicale e grandioasă. După ce că oricum fiecare părinte are grijă mai mult decât acasă de propriul copil, supraveghindu-l permanent și atenționând doamnele asistente la orice neregulă, tot în zadar este pentru că dumnealor vin când au chef (ar zice când pot, dacă le-am întreba, însă nu sunt chiar atâtea urgențe în același timp și de aproape 4 ani de când stau prin spitale, sincer vă spun că extrem de puțini sunt umani și responsabili de funcția ce-o au).
S-au întâmplat multe, aș vrea să le uit, de-asta le și aștern aici, să rămână o mărturie scrisă a multelor încercări ale luptătorului nostru.
Branule puse des, suferința lui Vasi la fiecare înțepătură, chinul de-a le proteja și de-a le ține într-o anumită poziție, timp de-o oră, de fiecare dată când i se administra vreun tratament, nedormitul nopți în șir sunt doar o pată de culoare gri pe fondul negru al celor trei săptamâni petrecute pe secția de la etajul 5 a spitalului Marie Curie.
PS: pozele atașate sunt din ultima săptămână când a fost mai vioi, având câteva reprize de râs, care m-au bucurat enorm
Slavă Domnului că există medici ca Dnul Dr Stanciu care a fost un înger trimis de Domnul să-i spună Dnei Dr că febra repetată a lui Vasi poate avea cauza în cateterul infectat (cum s-a dovedit ulterior, după ce i l-a scos). Dar până am reușit să-l aduc pe Dnul Dr la Vasi, să aflu de procedurile interne și de faptul că nu poți cere consultul altui pediatru (fie acesta chiar și pediatrul de bază al pacientului) fiind deja la un pediatru pe secție, să cer acordul Dnei Dr, a fost nevoie de câteva zile, timp în care lui Vasi îi era foarte rău. Singurul lucru bun care s-a întâmplat în această internare a fost că a început să mănânce, din nou, pe gură. Altfel, Vasi nu mai era vesel, nu vroia să mai vorbească pe limba lui nici măcar cu tati, era destul de indiferent la tot ce i se întâmpla. Era conștient, din fericire, deși a avut și o convulsie pe fond febril chiar de Sf Ioan, vineri seara😔. Convulsia putea fi evitată dacă i se administra la timp Desitin, însă, în momentele acestea critice, degeaba ești în spital, iresponsabilitatea cadrelor medicale e grandioasă. După ce că oricum fiecare părinte are grijă mai mult decât acasă de propriul copil, supraveghindu-l permanent și atenționând doamnele asistente la orice neregulă, tot în zadar este pentru că dumnealor vin când au chef (ar zice când pot, dacă le-am întreba, însă nu sunt chiar atâtea urgențe în același timp și de aproape 4 ani de când stau prin spitale, sincer vă spun că extrem de puțini sunt umani și responsabili de funcția ce-o au).
S-au întâmplat multe, aș vrea să le uit, de-asta le și aștern aici, să rămână o mărturie scrisă a multelor încercări ale luptătorului nostru.
Branule puse des, suferința lui Vasi la fiecare înțepătură, chinul de-a le proteja și de-a le ține într-o anumită poziție, timp de-o oră, de fiecare dată când i se administra vreun tratament, nedormitul nopți în șir sunt doar o pată de culoare gri pe fondul negru al celor trei săptamâni petrecute pe secția de la etajul 5 a spitalului Marie Curie.
PS: pozele atașate sunt din ultima săptămână când a fost mai vioi, având câteva reprize de râs, care m-au bucurat enorm