Prima noapte la Casa Ronald a fost cu adevărat odihnitoare pentru că Vasi a dormit bine, noi la fel, nefiind nevoie de trezire în timpul nopții pentru aspirat secrețiile. Ne-am trezit la 9, iar asta pentru că mă gândeam că trebuie scoasă sonda lăsată peste noapte și Vasi trebuie să și mănânce😊.
Cateterizarea a fost cu succes, chiar dacă nu venea prea multă urină pe sondă, ne bucuram totuși că Vali reușea să scoată cu seringa atât mucus, cât și urină.
La ora 14 am plecat pentru a-i face testul Covid lui Vasi, unchiulețul și Sorin deja plecând cu autorulota din țară, reușind să-și facă și ei testele Covid și sperând că vor ieși negative.
Din păcate, deși i-au recoltat, ne-au spus că nu-l pot analiza, Vasi fiind deja externat. Probabil a fost o neînțelegere cand Dna Dr l-a programat, căci bănuiesc că menționase la telefon că Vasi urma să fie externat înainte de ziua testării. Am întrebat dacă se poate totuși da în lucru contra cost dacă fusese deja recoltat, dar nu s-a putut, așa că ne-am întors iar la Casa Ronald, pe scurtul drum Vasi respirând puțin aer natural, de-o lună nemaiștiind cum este😔.
Vali a plecat la centrul de recoltare Covid Adulți pentru a afla cât durează ieșirea rezultatului ca să știm când să-l recoltăm pentru a fi valid la intrarea în România. I s-au spus 48 ore, astfel că a doua zi trebuia să mergem, pe rând, să ne testăm.
Încă din seara anterioară, după sosirea la Casa Ronald, i-am introdus lui Vasi fructele în alimentație și părea că le tolerează.
Prima zi întreagă (29.01), în afara spitalului, a decurs bine, speram să fie așa și următoarea, însă, din păcate, nu a fost și s-a cunoscut de dimineață când nu am reușit să-i scoatem decât puțină urină, deloc mucus, Vasi plângând întruna în timpul procedurii. Am zis că poate nu are suficiente lichide, i-am dat, însă nici a doua oară n-am avut prea mult succes, scoteam foarte puțină urină, mucus deloc și-am început să ne îngrijorăm. Prietenii noștri, dornici de-a ajunge cât mai repede la noi, deja urmau să intre în Germania, iar noi aveam dificultăți cu îngrijirea noii stome… Trebuia să mergem să ne facem și testul Covid, ca apoi să nu fie prea târziu recoltat și să n-avem rezultatele la intrarea în România ce se estima a fi luni dimineață. Astfel că am plecat rapid cu tramvaiul să fac întâi eu testul, la întoarcerea mea mergând Vali. Finalizând repede procesul, m-am gândit c-ar fi o idee bună să trec la întoarcere pe la secția E3, de unde ne externasem, să le povestesc pățania cu cateterizarea, chiar dacă știam că sunt șanse să nu găsesc persoane care să știe, dar măcar vreo îndrumare, ceva, tot trebuia să aflu.
Ajunsă pe secția E3, am găsit două asistente drăguțe care mi-au spus c-aș putea lăsa punga de noapte până luni când venea la lucru singura Dna Dr ce știa și care mă și învățase cateterizarea. Și apoi, una dintre doamne m-a întrebat dacă vreau să vorbesc cu Dna Dr ce era de gardă, amintindu-și că dumneaei îl și știe pe Vasi. Daaaa, clar că vroiam, așa că m-am dus la camera de gardă s-o aștept să vină să vorbim, fiind anunțată de asistentă de vizita mea. Doar că așteptarea a durat, nimeni nu venea, am întrebat, mi s-a spus să astept, însă timpul trecea în defavoarea lui Vasi, mi-era să nu pățească ceva stând atât de mult timp cu urina în vezică. Până la urmă am cerut cu tupeu că vreau să vorbesc urgent cu Dna Dr, că trebuie să aflu cum îl pot ajuta pe băiețelul meu ce are nevoie urgentă de ajutor etc. Dna Dr m-a auzit și-a venit la mine, cerându-și scuze că este cu alt pacient și nu poate sta, însă i-am relatat rapid problema și-a zis să vin cu Vasi peste jumătate de oră să-l vadă.
Am ajuns în jur de ora 16 cu Vasi la Dna Dr, așteptând să ne preia. Vali a plecat să-și facă testul, sperând ca nu va dura mult așteptarea noastră. În vreo 10 minute cred că ne-a preluat, i-a luat sânge, a reușit cu greu să-i scoată urina trăgând cu seringa, altfel nu i-a mers, spunând că motivul ar fi că mușchii lui Vasi nu-i presează abdomenul ca să împingă urina, din cauza sindromului Prune Belly. A vorbit și pentru o ecografie, dar pentru că cel ce o făcea era acasă, până a sosit în spital, am plecat și noi la Casa Ronald, urmând să ne sune când trebuia să venim pentru ecografie.
Ne-am întors la ora 17 la spital, i-a făcut ecografia, apoi am așteptat iar la camera de gardă pentru a ne spune Dna Dr dacă analizele de sânge și ecografia sunt bune ca să plecăm liniștiți acasă sau este nevoie să rămânem (mi se expusese și varianta aceasta, din păcate, pentru o eventuală monitorizare a urinei). A durat minim o oră jumătate așteptarea, noroc că s-au îndurat să-mi dea un scaun căci nu exista nimic pe care să pot sta, iar Vasi era greu🙃. Ca de fiecare dată în situații critice, Vasi stătea liniștit în brațele mele, secrețiile fiind destul de puține, putând să le șterg cu compresele, căci nu aveam aspiratorul cu mine.
Când ne-a preluat, a zis că ecografia și analizele de sânge sunt bune, excepție că se vede mult mucus în vezică și-a încercat să-l mai extragă, însă fără succes.
La 19.30 ne-am întors la Casa Ronald, Dna Dr considerând că Vasi este bine, însă ne-a recomandat să stăm până luni, când veneau Dnul Profesor și Dna ce ne-a învățat să utilizăm noua stomă, pentru a-i informa de dificultatea scoaterii urinei și-a primi sfaturi avizate înainte de-a părăsi Germania. Astfel că plecarea noastră spre casă a doua zi dis de dimineață se amâna până luni când reușeam să vorbim cu doctorii. I-am informat pe prietenii noștri cu autorulota că nu mai putem pleca conform planului și ei ne-au înțeles, au parcat la vreo 400 km de Köln pentru a aștepta decizia doctorilor luni.
Nici seara, înainte de-a-i pune punga de noapte nu am reușit niciunul dintre noi să scoatem mucus și a ieșit puțină urină, Vasi fiind mereu supărat în timpul procesului, ori că-l durea, ori că, pur și simplu, îi crea un disconfort.
Noaptea n-a fost nici ea tocmai bună, fiind nevoie să-l aspirăm de câteva ori.
Duminică (31.01) dimineața a fost ceva mai bine partea de cateterizare, însă, pe la prânz, a refuzat atât fructele, cât și legumele. Părea că arde și, într-adevăr, avea febră😔. Pentru că era peste 39, i-am dat Panadol, scăzându-i ulterior. Secrețiile însă deveneau din ce în ce mai abundente, culminând cu ora 18.30 când efectiv ieșeau fără oprire din canula lui, niciodată parcă nu am văzut atâtea, deși a mai avut excese de secreții de-a lungul celor 2 ani de când are canula. A fost momentul când am decis să pornim rapid spre spital, să îl vadă un doctor și să ne asigurăm că este bine.
În maxim 5 minute am intrat pe ușa spitalului după plecarea de la Ronald, iar Vasi, fix după intrarea-n spital, nu mai avea secreții, parcă dispăruseră ca printr-o minune😳. Ne-am gândit că poate contactul cu aerul de-afară a avut o contribuție la reducerea lor drastică.
Deși ne-a preluat destul de repede Dna Dr ce era de gardă, după ce l-a consultat pe abdomen, căci, între timp, abdomenul lui devenise ca un balon pe cale să explodeze, ne-a rugat să mergem la radiologie pentru a-i face o radiografie la plămâni și apoi să revenim în camera cu pricina și s-o așteptăm că trebuie să intre într-o operație, însă va reveni într-o oră, să nu credem că va uita de noi…Așadar, am mers la efectuarea radiografiei și-apoi am revenit la camera de gardă unde-am așteptat-o minim 2 ore pe Dna Dr☹️. Vasi a rezistat așteptării și de data aceasta, Dna Dr împreună cu o altă colegă de-a dumneaei sosind în jur de 22, nici nu mai știu exact, însă știu sigur că până în ora 23 au reușit să-i scoată urina și mucusul destul de ușor (se vedea c-au experiență amândouă, însă au folosit sondă nr 10, recomandându-ne să folosim la fel, nu 8 cum ni se spusese și de care ne făcusem deja provizii, iar costurile au fost chiar mari😔). Practic tehnica utilizării sondei era doar de joacă cu ea prin vezică, însă această mișcare a sondei trebuia făcută cu mare grijă, ca nu cumva să rănim pereții vezicii… Apoi i-a introdus o sondă în fund pentru a-i scoate gazele, introducându-i și puțină apă și iar ne-a spus să așteptăm finalizarea scaunelor după miniclisma efectuată. Deși zicea că revine în 15 minute, a durat minim jumătate de oră, timp în care Vasi a avut două scaune, ulterior a devenit palid, au început să i se învinețească buzele și palmele, apoi să-i crească și temperatura😪. Am rugat o asistentă să i-o verifice, avea 39 și apoi am întrebat-o insistent când vine Dna Dr că Vasi nu este bine. Mi-a zis că va veni, că este alături… A sosit apoi cu Nurofen. Evident c-au mai trecut minim 5 minute, nu a sosit, așa că m-am dus după Dna Dr când am văzut că lucrurile se înrăutățesc pentru Vasi. Am găsit-o și mi-a zis că știe de febră, motiv pentru care vrea să organizeze internarea în secția E3, că nu putem pleca acasă în condițiile de față (la ultima discuție cu dumneaei ne spusese că sunt șanse să plecăm acasă) și că după ce rezolvă cu toate formalitățile, va veni.
În tot acest timp, cu toate simptomele descrise mai sus, Vasi era vioi, dădea din picioare, cerea mâncare (i-am dat doar niște ceai că atât aveam la noi), aplauda, iar din când în când mai ațipea😊.
Dna Dr a sosit aproape de miezul nopții, i-a mai făcut o radiografie, i-a pus branula din prima încercare, i-a luat o serie de analize de sânge, i-a recoltat test Covid, suspectându-l de pneumonie. A vorbit cu cei de pe secția E3, de unde ne externasem joi, să revenim la dânșii în noaptea aceea. Astfel că, pe la 00.30, am ajuns în salonul de unde plecasem cu doar trei zile în urmă, salonul numărul 4😭.
Vasi avea în continuare febră 39,3 în ureche, iar plecarea noastră spre România era clar amânată, nu se știa pentru cât timp😢. I-au recoltat probe din canulă, urină, scaun, plus cele obișnuite la orice internare, i-au administrat imediat antibiotic și antitermice îi dădeau regulat, însă a doua zi dimineață el avea în continuare febră cu toate că starea lui generală era bună.
Am vorbit cu o Dna Dr și mi-a spus că cel puțin până a doua zi clar vom sta internați, așa că Narcis și Sorin au fost nevoiți să se întoarcă în țară fără noi, pentru că nu ne mai puteau aștepta, neavând o dată certă și în plus nici nu puteau staționa prea mult timp cu autorulota chiar și într-o parcare special amenajată, la toate adăugându-se riscul de a fi băgați în carantină la întoarcerea în țară dacă stăteau prea multe zile aici și de a nu mai putea veni ulterior după noi decât după minim 14 zile.
A doua zi, fiind luni, Dna Dr ce m-a învățat cateterizarea a ajuns abia la prânz la noi spunându-mi că a vorbit cu Dna Dr de gardă ce ne preluase seara anterioară și că o să-i facă cinci zile de antibiotic pentru pneumonie, dumneaei bănuind că de când l-a ascultat săptămâna trecută la plămâni să fi fost începutul bolii, că a auzit mai ciudat secrețiile, însă nu era în măsură să ia vreo decizie atunci. Îmi amintesc că mi-a dat și mie stetoscopul să-l ascult întrebându-mă dacă așa se aud de obicei secrețiile lui, însă era prima dată când le ascultam, așa că am fost la fel de nedumerită ca și dumneaei. Apoi m-a rugat să fac rost de un număr de fax sau adresă de email pentru a trimite o scrisoare către CASMB în vederea reînnoirii formularului european cu încă trei săptămâni începând din 23 ianuarie când a expirat, știind că se poate prelungi în astfel de situații de urgență. Era super să se poată prelungi, păcat că nemții au omis data expirării înainte de 23 ianuarie și nici noi nu ne-am gândit la acest termen…Speram totuși să rezolvăm în favoarea noastră😊.
De la prânz, Vasi nu mai avea febră, însă primea regulat antitermice.
În jur de ora 15 a venit și profesorul spunând că îi pare rău că suntem iar aici și că a doua zi, după analizele de sânge, va vedea ce valoare mai are infecția și ar putea să ne spună mai multe, momentan neștiind cauza ei. Astfel că am așteptat cuminți ziua următoare😊.
Seara, pe la 20, asistenta a descoperit că branula cedase, așa că începea iar chinul pentru Vasi de a i se găsi o venă😢. A chemat-o pe Dna Dr de gardă, însă nu avea experiență mai mult decât mine, pur și simplu îl înțepa la întâmplare, rotea acul după ce-l băga, sperând că va nimeri o venă, ceea ce evident că nu s-a întâmplat, însă a încercat de câteva ori😭. Într-un final și-a dat seama că nu va reuși și-a zis că va chema o colegă de la anestezie cu mai multă experiență și într-adevăr doamna respectivă a reușit din a treia încercare. Apoi i-au bandajat mâna ca și când o avea în ghips, în vederea protejării branulei, însă nici aceasta n-a avut mai multe ore de rezistență decât prima, cedând a doua zi😔.
La “spectacolul” punerii branulei a doua zi a participat Vali, eu mergând să dorm puțin la Ronald, în speranța că poate mai recuperez din somn, deși se știe că somnul pierdut nu mai poate fi recuperat😊. Se pare că doamna ce încercase de dimineață s-a simțit iar în formă și-a zis să reîncerce, având același eșec, pe chinul lui Vasi și disperarea lui Vali. Într-un final, i-a spus lui Vali că va trimite niște colege mai experimentate, de la anestezie, pentru a-i pune ele branula lui Vasi. A sosit ulterior un domn de la anestezie care, deși, de obicei, punea o branulă din maxim 2 încercări, de data aceasta, s-a chinuit o oră în zadar! Vasi, ciuruit de înțepături, totuși l-a aplaudat, la final, pe acest domn. Concluzia a fost să se discute cazul lui în ședință că poate i se va pune un cateter sub anestezie generală, fiind ultima soluție🥲.
În ziua respectivă, nici cu cateterizarea nu a avut Vasi succes, în sensul că nici Dna Dr, nici Vali nu au putut scoate urina și i-au pus punga ce va rămâne până a doua zi dimineață.
În ce privește prelungirea formularului european ce expirase pe 23.01 și nu fusese trimisă solicitare de prelungire către CASMB înainte de expirare, exista totuși o soluție și anume emiterea unui card european, doar că acesta acoperea doar internarea lui Vasi, nu și cazarea lui Vali. Ne mulțumeam și cu aceasta, important era să se deconteze spitalizarea lui.
Cât despre rezultatul analizelor mult așteptate și vizita Domnului Profesor cu mai multe informații, n-am avut parte de ele, am aflat doar de la Dna Dr ce ne-a învățat cateterizarea că CRP-ul (proteina C reactivă) este mult mai mare decât în ziua anterioară, ceea ce nu suna deloc promițător😔, nici dumneaei nu i se părea ok și aștepta curioasă rezultatul urinei, că poate acolo e infecția, deși urina era limpede…
Și ca să încheiem ziua rotund, au decis să-i pună cateter în locul branulei, însă, pentru acesta, era nevoie de 6 ore de repaus alimentar căci se face cu anestezie generală. Așa că am oprit alimentația și așteptam montarea cateterului.
Între timp, întrebând pe cine prindeam prin salon de rezultatul analizelor restante, am aflat că încă n-au aflat de unde este infecția: virus sau bacterie, plămâni sau rinichi…
În jur de 18.30 am semnat pentru efectuarea anesteziei generale și mi s-a spus c-au urgentat 3 copii astfel încât Vasi să fie luat în jur de 22. Și ce credeți? La ora 22 au sosit 2 asistenți de la anestezie care, după 2-3 încercări, i-au pus branula, însă intenționează ca mâine dimineață să-i pună totuși cateter. Chiar nu înteleg de ce-l chinuie atâta. Oare nu se mai simțeau în stare s-o facă? Nu știm răspunsurile, însă recunosc că m-am supărat rău. Apoi am realizat că dezavantajul amânării pentru dimineață s-a transformat în avantaj pentru că, fiind zi de miercuri, era singura zi când venea în spital Dnul Dr ORL-ist în vederea efectuării consultului ratat la internarea anterioară, pentru că acest control se putea efectua doar sub anestezie generală. Astfel că Vasi a putut beneficia de acest consult, spunându-ni-se, după el, c-ar fi totul în regulă, dar fără detalii despre o posibilă decanulare, cum mi-aș fi dorit să aflu.
Pe parcursul zilei niciun doctor n-a mai trecut pe la noi, așa că nici a treia zi n-am aflat mai multe informații despre motivul internării a doua din Köln.
Nopțile erau la fel de urâte, îl aspiram din oră în oră, îi mai conectam balonul de oxigen la canulă pentru a avea saturații peste 90, căci altfel monitorul l-a care era conectat scotea un sunet supărător care oricum mă trezea dacă ațipeam puțin, căci, la un moment dat, oboseala mă trăgea la somn, evident. Nici Vasi nu se odihnea prea bine noaptea, însă el recupera ziua, eu nu puteam să fac asta, din păcate…
A patra zi de la internare am aflat că i-a scăzut infecția, Dna Dr ce mi-a dat vestea era fericită, a zis că Vasi e pe drumul cel bun, că antibiograma poate va fi gata ziua următoare, că așteaptă 5 zile, că după prima și-a doua zi n-a ieșit nimic, probabil și pentru că el era deja pe antibiotic. Tot în această zi, Vasi a putut face și un control oftalmologic, solicitat încă de la prima internare, însă abia acum realizându-se😊. Dna Dr a confirmat nistagmusul (tremuratul ochilor) și strabismul la stângul (însă pentru acesta, ar vrea să vină cu o colegă specializată pe strabism joia următoare, în caz că mai suntem internați).
Noaptea fără odihnă cum o știți, însă e de povestit că l-am certat fără vină și m-am simțit vinovată: s-a trezit la 2.30-3 pentru că i se umflase mâna de la branula ce nu i-au scos-o când i-au pus cateterul (în urmă cu o zi și nici eu nu m-am sesizat😔) și pentru că era îmbrăcat cu o bluză largă de la ei, cu mâneci lungi, nu am văzut umflătura și abia la 6.30 când o udase la gât de supt și l-am schimbat nervoasă, am văzut durerea lui pe care timp de aproape 4 ore a încercat să mi-o spună verbal mai mult, mai puțin prin plâns, însă eu n-am înțeles😟. În jurul orei 4 i-am zis asistentei sa-i dea calmant sperând să se liniștească și nu l-a ajutat cu nimic evident, căci problema era alta. Abia după schimbarea turei a venit asistenta de dimineață și s-a ocupat de mânuța umflată, i-a uns-o c-o cremă pentru a-și reveni la normal cât mai curând și Vasi s-a liniștit și-a putut dormi. Doar că spre seară febra a reapărut, fiind nevoie să se intervină, căci le era teamă să nu facă convulsii la peste 38,5. Secrețiile parcă și ele erau mai numeroase, nu înțelegeam de ce. Încă nu aflasem cauza febrei, părea că e un mister și pentru medici, nici nu ne mai vizitau…
Cateterizarea a fost cu succes, chiar dacă nu venea prea multă urină pe sondă, ne bucuram totuși că Vali reușea să scoată cu seringa atât mucus, cât și urină.
La ora 14 am plecat pentru a-i face testul Covid lui Vasi, unchiulețul și Sorin deja plecând cu autorulota din țară, reușind să-și facă și ei testele Covid și sperând că vor ieși negative.
Din păcate, deși i-au recoltat, ne-au spus că nu-l pot analiza, Vasi fiind deja externat. Probabil a fost o neînțelegere cand Dna Dr l-a programat, căci bănuiesc că menționase la telefon că Vasi urma să fie externat înainte de ziua testării. Am întrebat dacă se poate totuși da în lucru contra cost dacă fusese deja recoltat, dar nu s-a putut, așa că ne-am întors iar la Casa Ronald, pe scurtul drum Vasi respirând puțin aer natural, de-o lună nemaiștiind cum este😔.
Vali a plecat la centrul de recoltare Covid Adulți pentru a afla cât durează ieșirea rezultatului ca să știm când să-l recoltăm pentru a fi valid la intrarea în România. I s-au spus 48 ore, astfel că a doua zi trebuia să mergem, pe rând, să ne testăm.
Încă din seara anterioară, după sosirea la Casa Ronald, i-am introdus lui Vasi fructele în alimentație și părea că le tolerează.
Prima zi întreagă (29.01), în afara spitalului, a decurs bine, speram să fie așa și următoarea, însă, din păcate, nu a fost și s-a cunoscut de dimineață când nu am reușit să-i scoatem decât puțină urină, deloc mucus, Vasi plângând întruna în timpul procedurii. Am zis că poate nu are suficiente lichide, i-am dat, însă nici a doua oară n-am avut prea mult succes, scoteam foarte puțină urină, mucus deloc și-am început să ne îngrijorăm. Prietenii noștri, dornici de-a ajunge cât mai repede la noi, deja urmau să intre în Germania, iar noi aveam dificultăți cu îngrijirea noii stome… Trebuia să mergem să ne facem și testul Covid, ca apoi să nu fie prea târziu recoltat și să n-avem rezultatele la intrarea în România ce se estima a fi luni dimineață. Astfel că am plecat rapid cu tramvaiul să fac întâi eu testul, la întoarcerea mea mergând Vali. Finalizând repede procesul, m-am gândit c-ar fi o idee bună să trec la întoarcere pe la secția E3, de unde ne externasem, să le povestesc pățania cu cateterizarea, chiar dacă știam că sunt șanse să nu găsesc persoane care să știe, dar măcar vreo îndrumare, ceva, tot trebuia să aflu.
Ajunsă pe secția E3, am găsit două asistente drăguțe care mi-au spus c-aș putea lăsa punga de noapte până luni când venea la lucru singura Dna Dr ce știa și care mă și învățase cateterizarea. Și apoi, una dintre doamne m-a întrebat dacă vreau să vorbesc cu Dna Dr ce era de gardă, amintindu-și că dumneaei îl și știe pe Vasi. Daaaa, clar că vroiam, așa că m-am dus la camera de gardă s-o aștept să vină să vorbim, fiind anunțată de asistentă de vizita mea. Doar că așteptarea a durat, nimeni nu venea, am întrebat, mi s-a spus să astept, însă timpul trecea în defavoarea lui Vasi, mi-era să nu pățească ceva stând atât de mult timp cu urina în vezică. Până la urmă am cerut cu tupeu că vreau să vorbesc urgent cu Dna Dr, că trebuie să aflu cum îl pot ajuta pe băiețelul meu ce are nevoie urgentă de ajutor etc. Dna Dr m-a auzit și-a venit la mine, cerându-și scuze că este cu alt pacient și nu poate sta, însă i-am relatat rapid problema și-a zis să vin cu Vasi peste jumătate de oră să-l vadă.
Am ajuns în jur de ora 16 cu Vasi la Dna Dr, așteptând să ne preia. Vali a plecat să-și facă testul, sperând ca nu va dura mult așteptarea noastră. În vreo 10 minute cred că ne-a preluat, i-a luat sânge, a reușit cu greu să-i scoată urina trăgând cu seringa, altfel nu i-a mers, spunând că motivul ar fi că mușchii lui Vasi nu-i presează abdomenul ca să împingă urina, din cauza sindromului Prune Belly. A vorbit și pentru o ecografie, dar pentru că cel ce o făcea era acasă, până a sosit în spital, am plecat și noi la Casa Ronald, urmând să ne sune când trebuia să venim pentru ecografie.
Ne-am întors la ora 17 la spital, i-a făcut ecografia, apoi am așteptat iar la camera de gardă pentru a ne spune Dna Dr dacă analizele de sânge și ecografia sunt bune ca să plecăm liniștiți acasă sau este nevoie să rămânem (mi se expusese și varianta aceasta, din păcate, pentru o eventuală monitorizare a urinei). A durat minim o oră jumătate așteptarea, noroc că s-au îndurat să-mi dea un scaun căci nu exista nimic pe care să pot sta, iar Vasi era greu🙃. Ca de fiecare dată în situații critice, Vasi stătea liniștit în brațele mele, secrețiile fiind destul de puține, putând să le șterg cu compresele, căci nu aveam aspiratorul cu mine.
Când ne-a preluat, a zis că ecografia și analizele de sânge sunt bune, excepție că se vede mult mucus în vezică și-a încercat să-l mai extragă, însă fără succes.
La 19.30 ne-am întors la Casa Ronald, Dna Dr considerând că Vasi este bine, însă ne-a recomandat să stăm până luni, când veneau Dnul Profesor și Dna ce ne-a învățat să utilizăm noua stomă, pentru a-i informa de dificultatea scoaterii urinei și-a primi sfaturi avizate înainte de-a părăsi Germania. Astfel că plecarea noastră spre casă a doua zi dis de dimineață se amâna până luni când reușeam să vorbim cu doctorii. I-am informat pe prietenii noștri cu autorulota că nu mai putem pleca conform planului și ei ne-au înțeles, au parcat la vreo 400 km de Köln pentru a aștepta decizia doctorilor luni.
Nici seara, înainte de-a-i pune punga de noapte nu am reușit niciunul dintre noi să scoatem mucus și a ieșit puțină urină, Vasi fiind mereu supărat în timpul procesului, ori că-l durea, ori că, pur și simplu, îi crea un disconfort.
Noaptea n-a fost nici ea tocmai bună, fiind nevoie să-l aspirăm de câteva ori.
Duminică (31.01) dimineața a fost ceva mai bine partea de cateterizare, însă, pe la prânz, a refuzat atât fructele, cât și legumele. Părea că arde și, într-adevăr, avea febră😔. Pentru că era peste 39, i-am dat Panadol, scăzându-i ulterior. Secrețiile însă deveneau din ce în ce mai abundente, culminând cu ora 18.30 când efectiv ieșeau fără oprire din canula lui, niciodată parcă nu am văzut atâtea, deși a mai avut excese de secreții de-a lungul celor 2 ani de când are canula. A fost momentul când am decis să pornim rapid spre spital, să îl vadă un doctor și să ne asigurăm că este bine.
În maxim 5 minute am intrat pe ușa spitalului după plecarea de la Ronald, iar Vasi, fix după intrarea-n spital, nu mai avea secreții, parcă dispăruseră ca printr-o minune😳. Ne-am gândit că poate contactul cu aerul de-afară a avut o contribuție la reducerea lor drastică.
Deși ne-a preluat destul de repede Dna Dr ce era de gardă, după ce l-a consultat pe abdomen, căci, între timp, abdomenul lui devenise ca un balon pe cale să explodeze, ne-a rugat să mergem la radiologie pentru a-i face o radiografie la plămâni și apoi să revenim în camera cu pricina și s-o așteptăm că trebuie să intre într-o operație, însă va reveni într-o oră, să nu credem că va uita de noi…Așadar, am mers la efectuarea radiografiei și-apoi am revenit la camera de gardă unde-am așteptat-o minim 2 ore pe Dna Dr☹️. Vasi a rezistat așteptării și de data aceasta, Dna Dr împreună cu o altă colegă de-a dumneaei sosind în jur de 22, nici nu mai știu exact, însă știu sigur că până în ora 23 au reușit să-i scoată urina și mucusul destul de ușor (se vedea c-au experiență amândouă, însă au folosit sondă nr 10, recomandându-ne să folosim la fel, nu 8 cum ni se spusese și de care ne făcusem deja provizii, iar costurile au fost chiar mari😔). Practic tehnica utilizării sondei era doar de joacă cu ea prin vezică, însă această mișcare a sondei trebuia făcută cu mare grijă, ca nu cumva să rănim pereții vezicii… Apoi i-a introdus o sondă în fund pentru a-i scoate gazele, introducându-i și puțină apă și iar ne-a spus să așteptăm finalizarea scaunelor după miniclisma efectuată. Deși zicea că revine în 15 minute, a durat minim jumătate de oră, timp în care Vasi a avut două scaune, ulterior a devenit palid, au început să i se învinețească buzele și palmele, apoi să-i crească și temperatura😪. Am rugat o asistentă să i-o verifice, avea 39 și apoi am întrebat-o insistent când vine Dna Dr că Vasi nu este bine. Mi-a zis că va veni, că este alături… A sosit apoi cu Nurofen. Evident c-au mai trecut minim 5 minute, nu a sosit, așa că m-am dus după Dna Dr când am văzut că lucrurile se înrăutățesc pentru Vasi. Am găsit-o și mi-a zis că știe de febră, motiv pentru care vrea să organizeze internarea în secția E3, că nu putem pleca acasă în condițiile de față (la ultima discuție cu dumneaei ne spusese că sunt șanse să plecăm acasă) și că după ce rezolvă cu toate formalitățile, va veni.
În tot acest timp, cu toate simptomele descrise mai sus, Vasi era vioi, dădea din picioare, cerea mâncare (i-am dat doar niște ceai că atât aveam la noi), aplauda, iar din când în când mai ațipea😊.
Dna Dr a sosit aproape de miezul nopții, i-a mai făcut o radiografie, i-a pus branula din prima încercare, i-a luat o serie de analize de sânge, i-a recoltat test Covid, suspectându-l de pneumonie. A vorbit cu cei de pe secția E3, de unde ne externasem joi, să revenim la dânșii în noaptea aceea. Astfel că, pe la 00.30, am ajuns în salonul de unde plecasem cu doar trei zile în urmă, salonul numărul 4😭.
Vasi avea în continuare febră 39,3 în ureche, iar plecarea noastră spre România era clar amânată, nu se știa pentru cât timp😢. I-au recoltat probe din canulă, urină, scaun, plus cele obișnuite la orice internare, i-au administrat imediat antibiotic și antitermice îi dădeau regulat, însă a doua zi dimineață el avea în continuare febră cu toate că starea lui generală era bună.
Am vorbit cu o Dna Dr și mi-a spus că cel puțin până a doua zi clar vom sta internați, așa că Narcis și Sorin au fost nevoiți să se întoarcă în țară fără noi, pentru că nu ne mai puteau aștepta, neavând o dată certă și în plus nici nu puteau staționa prea mult timp cu autorulota chiar și într-o parcare special amenajată, la toate adăugându-se riscul de a fi băgați în carantină la întoarcerea în țară dacă stăteau prea multe zile aici și de a nu mai putea veni ulterior după noi decât după minim 14 zile.
A doua zi, fiind luni, Dna Dr ce m-a învățat cateterizarea a ajuns abia la prânz la noi spunându-mi că a vorbit cu Dna Dr de gardă ce ne preluase seara anterioară și că o să-i facă cinci zile de antibiotic pentru pneumonie, dumneaei bănuind că de când l-a ascultat săptămâna trecută la plămâni să fi fost începutul bolii, că a auzit mai ciudat secrețiile, însă nu era în măsură să ia vreo decizie atunci. Îmi amintesc că mi-a dat și mie stetoscopul să-l ascult întrebându-mă dacă așa se aud de obicei secrețiile lui, însă era prima dată când le ascultam, așa că am fost la fel de nedumerită ca și dumneaei. Apoi m-a rugat să fac rost de un număr de fax sau adresă de email pentru a trimite o scrisoare către CASMB în vederea reînnoirii formularului european cu încă trei săptămâni începând din 23 ianuarie când a expirat, știind că se poate prelungi în astfel de situații de urgență. Era super să se poată prelungi, păcat că nemții au omis data expirării înainte de 23 ianuarie și nici noi nu ne-am gândit la acest termen…Speram totuși să rezolvăm în favoarea noastră😊.
De la prânz, Vasi nu mai avea febră, însă primea regulat antitermice.
În jur de ora 15 a venit și profesorul spunând că îi pare rău că suntem iar aici și că a doua zi, după analizele de sânge, va vedea ce valoare mai are infecția și ar putea să ne spună mai multe, momentan neștiind cauza ei. Astfel că am așteptat cuminți ziua următoare😊.
Seara, pe la 20, asistenta a descoperit că branula cedase, așa că începea iar chinul pentru Vasi de a i se găsi o venă😢. A chemat-o pe Dna Dr de gardă, însă nu avea experiență mai mult decât mine, pur și simplu îl înțepa la întâmplare, rotea acul după ce-l băga, sperând că va nimeri o venă, ceea ce evident că nu s-a întâmplat, însă a încercat de câteva ori😭. Într-un final și-a dat seama că nu va reuși și-a zis că va chema o colegă de la anestezie cu mai multă experiență și într-adevăr doamna respectivă a reușit din a treia încercare. Apoi i-au bandajat mâna ca și când o avea în ghips, în vederea protejării branulei, însă nici aceasta n-a avut mai multe ore de rezistență decât prima, cedând a doua zi😔.
La “spectacolul” punerii branulei a doua zi a participat Vali, eu mergând să dorm puțin la Ronald, în speranța că poate mai recuperez din somn, deși se știe că somnul pierdut nu mai poate fi recuperat😊. Se pare că doamna ce încercase de dimineață s-a simțit iar în formă și-a zis să reîncerce, având același eșec, pe chinul lui Vasi și disperarea lui Vali. Într-un final, i-a spus lui Vali că va trimite niște colege mai experimentate, de la anestezie, pentru a-i pune ele branula lui Vasi. A sosit ulterior un domn de la anestezie care, deși, de obicei, punea o branulă din maxim 2 încercări, de data aceasta, s-a chinuit o oră în zadar! Vasi, ciuruit de înțepături, totuși l-a aplaudat, la final, pe acest domn. Concluzia a fost să se discute cazul lui în ședință că poate i se va pune un cateter sub anestezie generală, fiind ultima soluție🥲.
În ziua respectivă, nici cu cateterizarea nu a avut Vasi succes, în sensul că nici Dna Dr, nici Vali nu au putut scoate urina și i-au pus punga ce va rămâne până a doua zi dimineață.
În ce privește prelungirea formularului european ce expirase pe 23.01 și nu fusese trimisă solicitare de prelungire către CASMB înainte de expirare, exista totuși o soluție și anume emiterea unui card european, doar că acesta acoperea doar internarea lui Vasi, nu și cazarea lui Vali. Ne mulțumeam și cu aceasta, important era să se deconteze spitalizarea lui.
Cât despre rezultatul analizelor mult așteptate și vizita Domnului Profesor cu mai multe informații, n-am avut parte de ele, am aflat doar de la Dna Dr ce ne-a învățat cateterizarea că CRP-ul (proteina C reactivă) este mult mai mare decât în ziua anterioară, ceea ce nu suna deloc promițător😔, nici dumneaei nu i se părea ok și aștepta curioasă rezultatul urinei, că poate acolo e infecția, deși urina era limpede…
Și ca să încheiem ziua rotund, au decis să-i pună cateter în locul branulei, însă, pentru acesta, era nevoie de 6 ore de repaus alimentar căci se face cu anestezie generală. Așa că am oprit alimentația și așteptam montarea cateterului.
Între timp, întrebând pe cine prindeam prin salon de rezultatul analizelor restante, am aflat că încă n-au aflat de unde este infecția: virus sau bacterie, plămâni sau rinichi…
În jur de 18.30 am semnat pentru efectuarea anesteziei generale și mi s-a spus c-au urgentat 3 copii astfel încât Vasi să fie luat în jur de 22. Și ce credeți? La ora 22 au sosit 2 asistenți de la anestezie care, după 2-3 încercări, i-au pus branula, însă intenționează ca mâine dimineață să-i pună totuși cateter. Chiar nu înteleg de ce-l chinuie atâta. Oare nu se mai simțeau în stare s-o facă? Nu știm răspunsurile, însă recunosc că m-am supărat rău. Apoi am realizat că dezavantajul amânării pentru dimineață s-a transformat în avantaj pentru că, fiind zi de miercuri, era singura zi când venea în spital Dnul Dr ORL-ist în vederea efectuării consultului ratat la internarea anterioară, pentru că acest control se putea efectua doar sub anestezie generală. Astfel că Vasi a putut beneficia de acest consult, spunându-ni-se, după el, c-ar fi totul în regulă, dar fără detalii despre o posibilă decanulare, cum mi-aș fi dorit să aflu.
Pe parcursul zilei niciun doctor n-a mai trecut pe la noi, așa că nici a treia zi n-am aflat mai multe informații despre motivul internării a doua din Köln.
Nopțile erau la fel de urâte, îl aspiram din oră în oră, îi mai conectam balonul de oxigen la canulă pentru a avea saturații peste 90, căci altfel monitorul l-a care era conectat scotea un sunet supărător care oricum mă trezea dacă ațipeam puțin, căci, la un moment dat, oboseala mă trăgea la somn, evident. Nici Vasi nu se odihnea prea bine noaptea, însă el recupera ziua, eu nu puteam să fac asta, din păcate…
A patra zi de la internare am aflat că i-a scăzut infecția, Dna Dr ce mi-a dat vestea era fericită, a zis că Vasi e pe drumul cel bun, că antibiograma poate va fi gata ziua următoare, că așteaptă 5 zile, că după prima și-a doua zi n-a ieșit nimic, probabil și pentru că el era deja pe antibiotic. Tot în această zi, Vasi a putut face și un control oftalmologic, solicitat încă de la prima internare, însă abia acum realizându-se😊. Dna Dr a confirmat nistagmusul (tremuratul ochilor) și strabismul la stângul (însă pentru acesta, ar vrea să vină cu o colegă specializată pe strabism joia următoare, în caz că mai suntem internați).
Noaptea fără odihnă cum o știți, însă e de povestit că l-am certat fără vină și m-am simțit vinovată: s-a trezit la 2.30-3 pentru că i se umflase mâna de la branula ce nu i-au scos-o când i-au pus cateterul (în urmă cu o zi și nici eu nu m-am sesizat😔) și pentru că era îmbrăcat cu o bluză largă de la ei, cu mâneci lungi, nu am văzut umflătura și abia la 6.30 când o udase la gât de supt și l-am schimbat nervoasă, am văzut durerea lui pe care timp de aproape 4 ore a încercat să mi-o spună verbal mai mult, mai puțin prin plâns, însă eu n-am înțeles😟. În jurul orei 4 i-am zis asistentei sa-i dea calmant sperând să se liniștească și nu l-a ajutat cu nimic evident, căci problema era alta. Abia după schimbarea turei a venit asistenta de dimineață și s-a ocupat de mânuța umflată, i-a uns-o c-o cremă pentru a-și reveni la normal cât mai curând și Vasi s-a liniștit și-a putut dormi. Doar că spre seară febra a reapărut, fiind nevoie să se intervină, căci le era teamă să nu facă convulsii la peste 38,5. Secrețiile parcă și ele erau mai numeroase, nu înțelegeam de ce. Încă nu aflasem cauza febrei, părea că e un mister și pentru medici, nici nu ne mai vizitau…