A 6-a zi după operație a fost totul bine, Vasi a tolerat mesele de lapte și ceai primite, motiv pentru care, în următoarea zi, a primit mai mult lapte și pentru c-a fost tolerat și acesta, s-au gândit să-i introducă și fructe în a 8-a zi.
Din păcate, fructele, din borcănelele Hipp primite, n-au fost deloc pe placul lui și, după 130 g acceptate, undeva în jur de ora 19, a avut primul episod de vomă, urmat la scurt timp de altul, acesta din urmă fiind cel mai mare din viața lui, făcând lac și pe podea, nu doar în pătuț🥲.
După atâta vomă, n-a mai primit decât 20 ml ceai după medicamentul de la miezul nopții, dat pe gastrostomă. A avut o noapte liniștită, s-a odihnit bine, iar dimineața, după ce l-a trezit Dna ce în fiecare dimineață, la aceeași oră 7.40, vine să-i ia sânge, a mai dormit încă o oră până a sosit asistenta să-i verifice cateterele. Imediat după această verificare, Vasi a vomitat din nou, destul de mult, un lichid verzui. După ce l-am spălat, schimbat lenjeria, asistenta mi-a zis că-i pot da 50 ml lapte. Mi s-a părut total nepotrivit ca, la nici o oră după acea vomă, să-i dau lapte. Am decis să amân momentul, am rugat-o să ceară și părerea doctorei de gardă, fără a-i spune intențiile mele de-a nu face ce mi-a zis. Am încercat să-i dau, peste vreo jumătate de oră, puțină apă sfințită, însă mi-a refuzat-o și atunci mi-am dat seama că amânarea laptelui a fost o decizie corectă.
În jur de ora 11 a sosit asistenta și mi-a zis că doctora i-a spus să-i dau lui Vasi 3 mese de câte 50 ml lapte, apoi să cresc la 80 ml, următoarele 3 mese. Am zis atunci să încerc să-i dau 40 ml și mai văd apoi, în niciun caz 6 mese n-aveam cum să-i dau până la sfârșitul zilei, chiar dacă Vasi accepta laptele.
Mare greșeală, căci după ce i l-am dat, la vreo oră, iar a vomitat lichid verde amestecat cu lapte. Abia după acest ultim episod, au decis să nu-i mai dau deloc lapte, doar ceai. Însă timp de 3-4 ore nu i-am dat nimic, timp în care Vasi a dormit bine și apoi le-am cerut niște ceai, însă, înainte de-a i-l da, asistenta s-a gândit să-i tragă cu seringa din gastrostomă, să vadă de-i scoate ceva din stomac. I-a scos câteva seringi de 20 ml de lichid verde😭 și-a decis să nu-i mai dau nici măcar ceai căci îi vor mări volumul dat prin perfuzii.
Pot spune ca experiența de astăzi a fost cam neplăcută cu nemții, aș zice c-au greșit-o cu laptele de dimineață (chiar dacă eu nu l-am dat când au zis inițial) și i-au înrăutățit starea lui Vasi. Nu-și dau seama încă de ce are atâta lichid verde, de unde tot vine (i-au mai scos de încă 3 ori de pe gastrostomă, dar cantități mai mici), doar i-au luat sânge și nu mi-au dat alte explicații. E prost că s-a nimerit să fie zi de sâmbătă și Dnul Profesor să nu fie-n spital, iar de gardă să fie o dra cu mai puțină experiență, care îi recomandase la prânz asistentei să-i facă clismă pentru a-i goli complet intestinele că l-ar ajuta aceasta, însă asistenta i-a zis că e riscant pentru intestine, că poate afecta suturile făcute în timpul operației și atunci a renunțat la idee.
Vasi, din fericire, exceptând momentele vomitive, m-a uimit prin veselia-i nelipsită, prin aplauzele oferite asistentelor după schimbarea lenjeriei de atâtea ori (care e un întreg ritual aici, pun pe pat, peste cearceaful propriu-zis, tot felul de scutece, prosoape să acopere firele, ceea ce e un lucru bun😊). Este incredibil cum reușește să treacă cu atâta ușurință peste toate momentele urâte, cum parcă nici nu le-a avut. Este o minune de copil, le-a uimit și pe asistente și mă întrebau dacă el mereu e așa cuminte, vesel, bun. Da, așa e mereu Vasilușul nostru, de-asta și învinge orice și are o putere fără margini.
Este iar aproape ora 23 când vă scriu, încep să devin punctuală ca nemții😂, iar Vasi se pregătește de somn, sper să aibă o noapte liniștită și mâine să fie mult mai bine decât azi.
Așa să ne ajute Dumnezeu!